PrestaShop vs. OpenCart vs. WooCommerce vs. Magento – Evaluare obiectivă: Păreri, Prețuri și Motive să NU alegi platformele

Cuprins:

A. PrestaShop
A1. Despre PrestaShop
A2. Instalare PrestaShop
A3. Certificat de securitate
A4. Viteză site
A5. SEO (optimizare pentru motoarele de căutare) – Testare Screaming Frog
A6. Serviciu clienți și suport tehnic
A7. Teme (template-uri) disponibile
A8. Ușurință în folosire
A9. Design
A10. Mobil
A11. Limbi străine
A12. Sisteme de plată
A13. Gestionare clienți
A14. Funcție tichete
A15. Câteva concluzii
B. OpenCart
B1. Despre OpenCart
B2. Instalare OpenCart
B3. Viteză site
B4. SEO (optimizare pentru motoarele de căutare) – Testare Screaming Frog
B5. Serviciu clienți și suport tehnic
B6. Teme (template-uri) disponibile
B7. Ușurință în folosire
B8. Mobil
B9. Limbi străine
B10. Sisteme de plată
B11. Gestionare clienți
B12. Funcție cupoane
B13. Integrare cu Google Shopping
B14. Câteva concluzii
C. WooCommerce
C1. Despre WooCommerce
C2. Instalare WooCommerce
C3. Setări inițiale
C4. Viteză site
C5. SEO (optimizare pentru motoarele de căutare) – Testare Screaming Frog
C6. Serviciu clienți și suport tehnic
C7. Ușurință în folosire
C8. Analytics
C9. Mobil
C10. Limbi străine
C11. Sisteme de plată
C12. Gestionare clienți
C13. Cupoane de discount
C14. Câteva concluzii
D. Magento
D1. Despre Magento
D2. Instalare Magento
D3. Setări inițiale
D4. Viteză site
D5. SEO (optimizare pentru motoarele de căutare) – Testare Screaming Frog
D6. Serviciu clienți și suport tehnic
D7. Ușurință în folosire
D8. Date statistice
D9. Varianta de mobil
D10. Integrări cu sisteme de plată
D11. Gestionare clienți
D12. Design grafic
D13. Concluzii platformă Magento
E. Concluzii generale articol

A. PrestaShop

A1. Despre PrestaShop

PrestaShop este o soluție Open Source Software (OSS), ceea ce înseamnă că codul e disponibil pentru oricine. Are o experiență de mai mult de 10 ani (din 2007), și, pe măsură ce a trecut timpul, a evoluat într-o soluție complexă.

Add-on-urile de PrestaShop nu sunt însă gratuite, template-ul (interfața grafică) costă și ea, și pentru când apare o problemă trebuie alocat un buget fie de timp și efort, fie de bani.


A2. Instalare PrestaShop

Se descarcă PrestaShop de pe server.

Am încercat să punem o parolă de logare foarte complexă, am obținut eroare că parola e prea scurtă, era de fapt prea lungă, dar nu ni s-a spus asta, și nici nu am știut care e lungimea maximă admisă pentru parola de administrare cont.

Sugerez schimbarea prefixului tabelei bazei de date, la instalare.

Mic typo: „Se creaza tabelele bazei de date…”, iar la pasul următor: „Se creeaza magazinul de baza si limbile corespunzatoare…”.

Nu m-am putut loga în site cu uBlock origin / FireFox adblocker dezactivate pe Mozilla FireFox, m-am putut loga doar în Google Chrome.

Am vrut să resetăm parola în FireFox, am făcut asta, am primit mailul de resetare parolă, nu ne-am putut loga. Zicem „Hai să mai resetăm o dată”. Nu se poate reseta parola decât o dată la 6 ore. Ni s-a părut un pic nepotrivită soluția aceasta, e o soluție de securitate, desigur, doar că pare un pic nepotrivită.


A3. Certificat de securitate

Serverul pe care am instalat PrestaShop are un certificat de securitate, și aș fi preferat ca la instalare fie să fie detectată varianta securizată a site-ului, fie să fiu întrebat dacă vreau să instalez site-ul pe http:// sau https://. Nu s-a întâmplat acest lucru, site-ul s-a instalat implicit pe http://.


A4. Viteză site

Am rulat mai multe teste de viteză pe site. E o instalare standard, pe homepage e un slider și 8 produse, în pagina de categorie un singur produs, în pagina de produs o singură imagine, cu funcție de zoom in (mărire imagine).

Am testat viteza site-ului pe fiecare din cele cu 3 site-uri:

Rezultate homepage (pagina principală):
A. GT Metrix: 4 secunde timp total încărcare, 1.7 MB pagina, 33 de requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 95% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 96/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 0/100, Bune practici/Best Practices: 69/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 92/100; nota de la performanță părea foarte mică, am mai rulat o dată testul pe homepage și am obținut 95/100;

Rezultate pagina de categorie:
A. GT Metrix: 4 secunde timp total încărcare, 656 KB pagina, 25 de requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 95% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 95/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 89/100, Bune practici/Best Practices: 69/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 93/100;

Rezultate pagina de produs:
A. GT Metrix: 3.3 secunde timp total încărcare, 678 KB pagina, 33 de requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 92% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 95/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 89/100, Bune practici/Best Practices: 62/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 91/100;

Ca o concluzie, sunt note bune, dar e de reținut că sunt notele unei instalări cu doar puține produse. E o funcționalitate de bază.

A5. SEO (optimizare pentru motoarele de căutare) – Testare Screaming Frog

Screaming Frog este un instrument cu care se poate scana rapid un site. În varianta gratuită, se pot testa 500 de URL-uri. Se poate folosi modul List (listă) pentru a scana mai mult de 500 de URL-uri. Am scanat cu o variantă premium a produsului.

Nu am obținut nicio eroare de navigare, ceea ce este foarte bine.

URL-urile de tip HTML ale site-ului (paginile de vizitat) au, toate, sub 115 caractere, deși am instalat site-ul ca subfolder al unui hosting deja existent, prin urmare aveam implicit URL-uri o idee mai lungi decât în mod normal, când se instalează site-ul în rădăcină (root).

URL-urile sunt prietenoase cu vizitatorii.

Site-ul nu adaugă, cu template-ul (aspectul grafic) implicit, și pluginurile (modulele, extensiile) implicite numele site-ului la finalul atributului <title>. Ar fi fost indicat să se întâmple asta.

Produsele și categoriile au, în general, meta descrieri deja setate. Nu au lungimea potrivită, în general, dar este foarte bine că pentru majoritatea paginilor se pot seta.

Site-ul încă folosește meta keywords, o metodă considerată depășită de motoarele de căutare. (Official Google Webmaster Central Blog: Google does not use the keywords meta tag in web ranking)

Nu toate paginile au tag-ul h1 (util pentru titluri) setat corespunzător, paginile statice au două tag-uri h1.

Paginile de tip categorie folosesc tagul h2 pentru titlurile produselor, ceea ce e foarte bine. Nu e un aspect care contează atât de mult, dar e bine, totuși, de știut.

Imaginile din slider sunt de aproximativ 2-300 de KB fiecare, ceea ce arată că e loc de îmbunătățire, dar ar putea fi schimbate de deținătorii unui site ușor.

Site-ul folosește rel=canonical, e o funcție utilă.

Paginile statice ale site-ului sunt setate pe „noindex” (să nu fie salvate automat) în mod implicit, ceeea considerăm că e o scăpare. Da, sunt magazine online care poate doresc să apară în Google cu pagina „Despre noi” sau altele, similare.

Legat de date structurate (structured data), ele sunt un pic greșit puse în pagina de categorie, în sensul că sunt setate ca fiind date structurate pentru fiecare produs, deși se recomandă să fie puse, în general, doar pe pagina de produs. Se folosesc și date structurate pentru breadcrumbs („firimituri” e o traducere cam ciudată; ajută la stabilirea locației curente în site) – acest lucru este foarte bun.

A6. Serviciu clienți și suport tehnic

Pe partea de suport tehnic, există un forum gratuit, și o ofertă premium, care începe de la 249 de € (+ taxe) pentru 3 ore de intervenție și ajunge la 1.399 de € (+ taxe).


A7. Teme (template-uri) disponibile

Prețurile pentru template-urile disponibile în catalogul oficial încep de la 60 de € și ajung la 300 de € (+ taxe, desigur).

Sunt peste 3.000 de template-uri disponibile în catalog, din care aproximativ 1.800 sunt compatibile cu ultima versiune de PrestaShop.

Există riscul, când apelați la un template de PrestaShop, ca, la un moment dat, să nu mai fie oferit update pentru acel template și să aveți incompatibilitate cu platforma, dacă decideți să o actualizați.

A8. Ușurință în folosire

Am gestionat anterior magazine online pe PrestaShop, și sunt în general ușor de utilizat, după o oarecare obișnuință. Ce e de menționat aici e că un astfel de magazin online are numeroase facilități, și e posibil ca o platformă de tip SaaS (Software as a Service) să fie mai ușor de gestionat, dar să nu aibă atâtea funcționalități.

Ce înseamnă însă numărul crescut de funcționalități?
a. Numeroase opțiuni, particularizare după gustul propriu, dacă aveți nevoie de X, puteți avea X; însăși definiția „număr crescut funcționalități” spune clar la ce se referă;
b. Posibilitatea de a apărea incompatibilități; se actualizează PrestaShop, modulele, template-ul; la un update pot apărea „bube”;
c. Dificultate sporită în gestionare; da, există opțiunea de X, dar există și opțiunea de a face Y sau Z, care poate nu v-ar interesa, dar ele, prin simpla lor existență, fac gestionarea magazinului o idee mai complicată.


A9. Design

Nu avem numeroase precizări aici, din mii de template-uri sigur puteți găsi unul pe gustul dvs., la o adică puteți apela la un dezvoltator să vă facă un template 100% particularizat pe nevoile dvs.

Flexibilitate totală pe partea de design.


A10. Mobil

Site-ul e prietenos cu terminalele mobile, am putut urma pașii unei comenzi.

A11. Limbi străine

PrestaShop are un avantaj substanțial față de unele oferte de magazin online ca SaaS din România – posibilitatea de avea un magazin în mai multe limbi, gestionat, integral, dintr-un singur loc:
How to Create Multi Language PrestaShop Store.

A12. Sisteme de plată

Aici ar fi bine să faceți o cercetare dacă în sistemul de module / add-on-uri / extensii oferit de PrestaShop există și module care să facă integrarea cu furnizorii de servicii pe care îi căutați.

Exemple:

V-am sfătui să vă uitați cu atenție înainte de a apela la o platformă de tip magazin online dacă ulterior veți putea face plăți cu un furnizor dorit de dvs.

Sunt și alte integrări care v-ar putea interesa: contabilitate, CRM (CRM – Wikipedia), livrări, sau soluții de marketing (Analytics, de exemplu).

A13. Gestionare clienți

Platforma oferă opțiuni de gestionare a listei de clienți (un fel de CRM).

A14. Funcție tichete

Se pot deschide tichete de către clienții unui magazin PrestaShop.

A15. Câteva concluzii

Am folosit, cum am zis deja, platforma anterior. Ne e familiară, am gestionat magazine cu ea.

Părți bune:

  • Da, se instalează relativ ușor, cumva similar cu WordPress, dar un pic;
  • Da, e prietenoasă cu buzunarul (se plătește un template de aproximativ 100 de euro, și în rest, cu efort, se poate face totul gratuit);
  • Da, pe forumuri sunt mulți utilizatori;
  • Da, se poate schimba un template ușor;
  • Da, când apare o problemă (bug, eroare) versiunile ulterioare de PrestaShop pot rezolva asta,

Pe de altă parte, însă:

  • Când apare o problemă e dificil de rezolvat de unul singur; da, există forumuri, însă în cel mai bun caz durează până primiți un răspuns, iar în cel mai rău caz va trebui fie să depuneți un efort consistent în a rezolva o problemă, fie să plătiți ajutor specializat; cu cât un magazin devine mai complex, cu atât cresc riscurile de incompatibilitate.
  • Este mai greu de scalat de la un magazin mic la un magazin mare, față de o platformă SaaS.
  • Mai dificil de particularizat, dacă o funcție nu e îndeplinită în mod implicit. Se poate face asta fie cu un plugin (dacă există pe o anumită nevoie), fie prin cod particularizat, dar deja discutăm de costuri. Și, când se face update (actualizare) al platformei, pot apărea probleme.

La un aspect neutru, punem că există niște costuri fie materiale (template-uri, pluginuri), fie de efort/materiale (mentenanță site), care ar trebui însă să fie clare pentru oricine apelează la astfel de soluții vs. SaaS.

B. OpenCart

B1. Despre OpenCart

Este un sistem gratuit pentru magazine online, bazat pe PHP și MySQL, ca și PrestaShop. Are o vechime de peste 10 de ani (2009-2010).


B2. Instalare OpenCart

Instalarea e o idee mai dificilă decât WordPress, și similară ca dificultate cu PrestaShop.

Am avut o problemă cu parola, iarăși, am setat o lungime nepermis de mare, nesemnalat de PrestaShop la instalare, probleme ulterior, la logare.


B3. Viteză site

Am testat pagina principală, o pagină de categorie și o pagină de produs.

Pe homepage sunt afișate un slider cu 2 produse, 4 produse în listing produse, și o listă de furnizori.

În pagina de categorie sunt 2 produse.

În pagina de produs este un produs cu 5 imagini.

Rezultate homepage (pagina principală):
A. GT Metrix: 6.9 secunde timp total încărcare, 503 KB pagina, 32 de requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 94% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 90/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 82/100, Bune practici/Best Practices: 85/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 96/100;

Rezultate pagina de categorie:
A. GT Metrix: 2.5 secunde timp total încărcare, 239 KB pagina, 18 requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 96% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 92/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 86/100, Bune practici/Best Practices: 85/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 89/100;

Rezultate pagina de produs:
A. GT Metrix: 4.4 secunde timp total încărcare, 706 KB pagina, 47 de requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 90% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 54/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 43/100, Bune practici/Best Practices: 85/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 82/100;

B4. SEO (optimizare pentru motoarele de căutare) – Testare Screaming Frog

Site-ul face tot felul de redirecționări, există URL-uri de forma: /index.php?route=account/wishlist (și altele, acesta e doar un exemplu) care redirecționează la /index.php?route=account/login. Este un lucru firesc pentru navigarea fără cont creat.

Parțial problematic e că se folosește codul 302, mai degrabă decât 301, cum ar fi optim.

În titluri (<title>), în mod implicit, nu este specificat și numele magazinului. Cu siguranță se poate rezolva, dar ar fi fost ceva mai bine să fie direct în varianta standard.

Legat de meta descrieri, există doar două: „My Store” pentru homepage, și „Example of category description” pentru pagina de categorie. Așadar, se pot seta, deși în varianta implicită nu sunt setate.

Template-ul implicit (tema standard a site-ului) pune tagul <h1> în mai mult de un singur loc, adică nu doar titlul paginii e scris cu <h1>. E o problemă rezolvabilă.

Cu tagul <h2> sunt scrise, în mod curent, pe alte site-uri de tip magazin online, numele produselor din pagina de categorie. Pe template-ul standard OpenCart sunt scrise tot felul de lucruri.

Imaginile de pe site-ul model sunt foarte bine optimizate.

Site-ul folosește rel=canonical, dar nu pe 100% din URL-uri.

B5. Serviciu clienți și suport tehnic

Am gestionat o perioadă câteva site-uri care foloseau platforma OpenCart. Ne-am confruntat cu încercări de a face site-ul mai rapid, mai bun, cu mai multe funcționalități. Sunt mai multe soluții, de la pluginuri, la scriere de cod, la alegere template-uri.

Putem spune că suportul tehnic de pe pagina forumului oficial funcționează suficient de bine, însă uneori răspunsurile nu se mai aplică la variante recente de OpenCart. Este frustrant să lucrezi la un site, să îi pui ultima variantă de OpenCart, și să observi la final că problema pe care o ai nu poate fi rezolvată pentru că OpenCart-ul tău nu e compatibil cu cel vechi.

Pe site-ul oficial este disponibilă o listă de parteneri, cu ajutorul cărora se poate contacta unul din parteneri inclusiv din România.

B6. Teme (template-uri) disponibile

Partea bună e că pe platformă se pot instala teme gratuite, și pentru varianta aceasta există un număr suficient de teme disponibile (aproximativ 300 de teme, dar nu sunt toate compatibile cu ultima variantă de OpenCart, ci doar 18 dintre ele sunt).

Pentru teme premium, sunt aproximativ 200 de teme compatibile cu ultima variantă de OpenCart, din cele aproximativ 1.400 de teme disponibile în total.


B7. Ușurință în folosire

Am gestionat, cum am spus, mai multe magazine pe OpenCart.

Meniul l-am găsit întotdeauna confuz.

Instalarea unui template, editarea unei pagini statice, gestionarea bannerelor mi s-a părut de câteva ori mai dificilă față de cât de simplu este în WordPress.

Altfel, odată ce stabiliți niște tipare, odată ce știți la ce se referă meniul „Information”, de exemplu, vă puteți obișnui cu interfața, nu e un obstacol de netrecut. Doar că în primele ore de folosire, e posibil să fie un pic confuz.

Funcția de adăugare a unui produs e intuitivă, și clară.

Similar, opțiunea de gestionare categorii.

Funcțiile de setări ale site-ului pot fi, însă, confuze și dificil de înțeles.


B8. Mobil

Site-ul se poate naviga cu ușurință pe dispozitivele mobile.

Am putut face pașii principali ai unei comenzi.


B9. Limbi străine

OpenCart se poate instala în mai multe limbi, nu doar cea implicită.

B10. Sisteme de plată

Am făcut câteva căutări despre furnizori de plată, și gratuiți și plătiți, puteți vedea aici un exemplu.

Ideal ar fi să consultați cu atenție oferta de sisteme de plată disponibile pe OpenCart pentru piața din România.

Desigur, se poate scrie și cod particularizat pentru platformă, dar ideal ar fi să rezolvați printr-un plugin. Sugestia noastră e să mergeți pe unul oficial, sau pe unul plătit, acestea ar fi cele mai mari șanse să fie actualizate și pentru versiuni ulterioare de OpenCart.


B11. Gestionare clienți

În admin, se pot gestiona clienții unui magazin online.


B12. Funcție cupoane

Este o funcție standard a aplicației.


B13. Integrare cu Google Shopping

Cu siguranță și alte platforme permit integrarea cu Google Shopping, dar în cazul OpenCart este implicită.


B14. Câteva concluzii

Platforma are câteva puncte similare cu PrestaShop, nu le vom relua.

Părți bune:

  • Pentru un site mic, cu produse puține, poate fi o alegere foarte bună.
  • Este ușor și ieftin de făcut un site rapid.
  • Poate fi învățat relativ ușor prin numeroasele tutoriale online (inclusiv video).

Ca aspecte negative:

  • Din experiența direct, sunt module și teme între care pot fi incompatibilități. Ni s-a întâmplat periodic să întâlnim probleme de la o instalare de modul, care, teoretic, nu ar fi trebuit să genereze o anumită problemă.
  • Ceva mai dificil de scalat.
  • Pe partea de SEO nu stă foarte bine.
  • URL-urile implicite nu sunt prietenoase, e ceva relativ surprinzător pentru un site construit pe o platformă de comerț electronic în 2020.

C. WooCommerce

C1. Despre WooCommerce

WooCommerce este o funcție suplimentară a platformei WordPress.

WordPress a pornit inițial (2003, acum mai mult de 15 ani) ca o platformă pentru bloguri, a început să fie folosită ulterior și pentru site-uri de prezentare, și ulterior și pentru magazine online.

WooCommerce este unul din pluginurile cu care se pot face magazine online pe WordPress (sunt și altele), a fost achiziționat în 2015 de compania care administrează WordPress, Automattic.

Practic, WordPress și WooCommerce devin mult mai bine integrate.

C2. Instalare WooCommerce

WordPress are una din cele mai bine cunoscute proceduri de instalare, se mândresc cu faptul că durează doar 5 minute, și, într-adevăr, a fost redusă la un minim posibil.

Nu este complet lipsită de necesitatea de a cunoaște aspecte tehnice, dar pentru că WordPress este atât de popular, există servicii de găzduire care pot asigura unui începător o soluție foarte rapidă de instalare WordPress.

Ca și pentru alte platforme, recomandăm schimbarea prefixului bazei de date din wp_ în orice altceva, din minim 3-4 caractere (e bine să nu fie foarte ușor de ghicit, totuși, adică nu luați 100% ce e în domeniu, sau numele administratorului, puteți pune wp_4literealeatoare_).

De asemenea, recomandăm schimbarea numelui utilizatorului administrator din admin în orice altceva.

Pentru instalare, după instalarea (simplă, insistăm pe asta) a WordPress, în funcția de administrare am căutat în directorul de template-uri WordPress.

În directorul oficial există 1.000 de teme care răspund la căutarea „WooCommerce” (din cele aproximativ 4.000 teme totale în platformă), dar foarte probabil sunt doar câteva sute care sunt compatibile 100% cu ultima versiune de WordPress.

Recomandăm însă pentru WordPress folosirea platformei ThemeForest, care are mai mult de 1.000 de template-uri premium pentru WordPress/WooCommerce.

Costurile medii pentru un template sunt pe la 40-70 USD (+ taxe).

În general, nu recomandăm template-uri gratuite.


C3. Setări inițiale

Recoamndăm schimbarea permalinkurilor (/wp-admin/options-permalink.php) în „nume articol”.

La „setări generale” e de setat un slogan, de ales pentru fus orar Bucureștiul (e mult mai bine decât GMT +2/3).

La „discuții”, am bifa „Comentariul trebuie aprobat manual”.

La „media” am lua în considerare eliminarea tuturor dimensiunilor de acolo, și folosirea, în schimb, a pluginului „Regenerate Thumbnails”, dar aceasta e o setare mai avansată.

Ca pluginuri esențiale, un plugin de backup site, un plugin de SEO, un plugin de caching site, un plugin de securitate, un plugin care să schimbe URL-ul de admin, un plugin de SSL, un plugin de cookies, eventual un plugin care renunță la editorul modern în favoarea unuia clasic. E necesară activarea unei soluții de Analytics, fie direct în cod, fie prin plugin de Analytics. Dacă mutați o instalare de WordPress de colo-colo, pluginul „Better Search and Replace”, cu o căutare după URL fără http://numesiteA, ci scris ttp://numesiteA sau ttps://numesiteA (fără h), poate să vă ajute cu o căutare automată în baza de date și să înlocuiască site A cu site B. Toate aceste pluginuri, în varianta lor gratuită, ar trebui să fie suficiente pentru multe instalări, în varianta de bază.

C4. Viteză site

Site-ul are o primă pagină complexă, cu numeroase poze produse, harta Google Map, nu e o pagină sumară, ca la alte teste realizate.

Pagina de categorie listează patru produse în coloana principală, și 5 în bara laterală (sidebar), cu imagini mici.

Pagina de produs are o imagine, cu funcție zoom, două produse similare, și 5 produse în bara laterală, cu imagini mici.

Rezultate homepage (pagina principală):
A. GT Metrix: 5.7 secunde timp total încărcare, 1.57 MB pagina, 91 de requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 95% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 35/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 35/100, Bune practici/Best Practices: 85/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 86/100;

Rezultate pagina de categorie:
A. GT Metrix: 3.9 secunde timp total încărcare, 553 KB pagina, 39 de requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 83% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 72/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 59/100, Bune practici/Best Practices: 85/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 90/100;

Rezultate pagina de produs:
A. GT Metrix: 5.8 secunde timp total încărcare, 547 KB pagina, 47 de requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 92% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 58/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 51/100, Bune practici/Best Practices: 85/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 92/100;

Am adăugat Yoast SEO (fără configurări la nivel de pagină) și LiteSpeed Cache; am retestat site-ul.

Rezultate homepage (pagina principală):
A. GT Metrix: 5.8 secunde timp total încărcare, 1.57 MB pagina, 92 de requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 76% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 36/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 36/100, Bune practici/Best Practices: 85/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 86/100;

Rezultate pagina de categorie:
A. GT Metrix: 3.3 secunde timp total încărcare, 555 KB pagina, 41 de requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 83% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 54/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 59/100, Bune practici/Best Practices: 77/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 89/100;

Rezultate pagina de produs:
A. GT Metrix: 3.4 secunde timp total încărcare, 549 KB pagina, 49 de requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 81% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 47/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 48/100, Bune practici/Best Practices: 85/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 92/100;

Nu e o concluzie generală, unele rezultate sunt mai bune, altele nu. E de testat, mai ales de testat în viața reală, cum se manifestă site-ul pe desktop și mobil.

Recomand folosirea LazyLoading, sunt și pluginuri care fac doar asta.

Am obținut rezultate bune cu această soluție.

C5. SEO (optimizare pentru motoarele de căutare) – Testare Screaming Frog

Am testat cu plugin SEO dezactivat, fără caching.

Zero redirect-uri, zero pagini eroare, și asta pe un site pe o temă gratuită.

Toate titlurile (<title>) sunt așa cum trebuie.

Meta descrierile nu sunt setate implicit, e nevoie de plugin de SEO și de configurare manuală.

<h1> e pe titlul paginii, cum ar trebui să fie.

<h2> e pe titlul/numele produselor.

Doar două imagini erau peste 150 de KB. Imaginile nu aveau însă texte de tip ALT, ca alte platforme. Se pot însă seta în admin.

Rel=canonical – 100%, mai ales cu plugin. Menționăm pluginul aici, deoarece enorma majoritate a instalărilor WordPress adaugă un plugin de SEO, Yoast SEO este probabil cel mai folosit plugin în general, nu doar de SEO, pe WordPress. Există și o variantă a acestui plugin, premium, pentru WooCommerce, dar există și alte pluginuri de SEO, gratuite.

C6. Serviciu clienți și suport tehnic

Am testat de-a lungul anilor numeroase instalări de WordPress, unele din ele pe WooCommerce. Sunt două surse mari de tip suport clienți:
a. O documentație incredibil de bogată, probabil (considerăm) cea mai bogată documentație pentru o platformă de tip comerț electronic;
b. Dezvoltatorii temelor, în special cele premium, asigură suport parțial; adică dacă un internaut dorește o funcționalitate nouă la template, sau să schimbe ceva complicat, e posibil să nu primească răspuns favorabil; dar pentru o rezolvare de tip bug / problemă punctuală, în general există soluții.

C7. Ușurință în folosire

Nu cunoaștem o platformă mai ușor de folosit decât WordPress. Uneori, poate deveni complicat, mai ales dacă se instalează numeroase pluginuri, poate o temă are o interfață de administrare mai veche. Dar, la modul general, este cel mai ușor de folosit sistem de management al conținutului (CMS – Content Management System).


C8. Analytics

WooCommerce vine cu un sistem de Analytics implicit.


C9. Mobil

Am putut urma pașii unei comenzi, iar pagina de mobil este prietenoasă.

C10. Limbi străine

Ca o recomandare 100% personală, autorul acestui articol vă sugerează ca, dacă aveți de instalat un WordPress în două limbi distincte, să luați în considerare varianta de a avea două instanțe de WordPress distincte (una pe site.ro, și alta pe site.ro/en sau pe site.com). Pe de altă parte, majoritatea preferă o singură instanță, cu un plugin de traducere site, cum e TranslatePress sau altele, similare.

Altfel, WordPress este ușor de gestionat în două sau mai multe limbi.

C11. Sisteme de plată

Este necesar să verificați că sistemul de plată WooCommerce suportă metoda pe care intenționați să o folosiți pe site.

C12. Gestionare clienți

WooCommerce are o funcție de tip statistici clienți.


C13. Cupoane de discount

Există această facilitate, implicit.


C14. Câteva concluzii

Am discutat la punctele anterioare despre diferite părți pro și contra ale diferitelor platforme.

WooCommerce are următorul punct pozitiv esențial:

  • Simplitatea în folosire. Aproape orice problemă poate fi rezolvată ușor, în general WooCommerce este pe locul #1 la simplitate.

Ca punct secundar:

  • Numeroase integrări, pluginuri, teme, soluții practice. E ușor să gestionezi un site pe WooCommerce.

Ca punct negativ, esențial:

  • WooCommerce nu e o platformă de ecommerce dedicată. La un moment dat, e posibil să vă doriți facilități suplimentare, și platforma să nu le suporte. Da, dacă aveți un magazin cu doar câteva produse, sau vă doriți doar un magazin simplu, e posibil să vă satisfacă nevoile. Însă pentru un magazin care va scala la un moment dat la ceva mai mare, pentru un antreprenor care are visuri mari cu magazinul său online, e posibil să fie insuficient.

D. Magento

D1. Despre Magento

Magento este, ca și cele de mai sus, o platformă de e-commerce. Prima variantă a apărut în 2008.

Este sub licență open-source.

În 2018 a fost achiziționată de compania Adobe.

Există două platforme diferite: Magento Open Source (mai demult – Magento Community Edition) și Magento Commerce. Aceasta din urmă poate fi instalată pe server (anterior, Magento Enterprise Edition) sau ca un fel de SaaS, platform-as-a-service (anterior numită Magento Enterprise Cloud Edition).

D2. Instalare Magento

Am folosit echipa tehnică pentru a instala Magento, procesul nu este atât de simplu. Găsiți exemple de instalare aici: install magento – YouTube »

Cei de la Magento pun un mare accent un ghid demonstrativ și pe programarea unei întâlniri de vânzări (online, desigur).

D3. Setări inițiale

Interfața de logare este clasică pentru o platformă de ecommerce:

Odată logați, apare un dashboard cu principalele funcții ale platformei:

Putem vedea veniturile obținute, costurile de livrare, vânzări totale, valoarea medie a comenzii – toți, indicatori relevanți pentru o primă impresie asupra magazinului, și ulterior, pentru a avea dintr-o privire o idee despre performanța vânzărilor.

Există inclusiv o funcție care arată cele mai recente căutări efectuate în site, care ar putea arăta rapid care sunt produsele interesante pentru vizitatori, în funcție de sezonalitate.

Observăm aici inclusiv varianta de Magento folosită, Magento ver. 2.3.5-p2.

D4. Viteză site

Site-ul are o primă cu mai multe bannere, 7 produse, inclusiv opțiuni culori, și elemente standard (footer, meniu header, logo).

Pagina de categorie listează în mod implicit 12 produse.

Pagina de produs are o imagine principală, alte 2 imagini cu detalii, niște taburi cu informații, patru produse similare.

Rezultate homepage (pagina principală):
A. GT Metrix: 12.8 secunde timp total încărcare, 1.10 MB pagina, 212 de requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 32% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 46/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 40/100, Bune practici/Best Practices: 79/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 83/100;

Rezultate pagina de categorie:
A. GT Metrix: 13.3 secunde timp total încărcare, 943 KB pagina, 220 de requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 31% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 37/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 51/100, Bune practici/Best Practices: 79/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 83/100;

Rezultate pagina de produs:
A. GT Metrix: 14.9 secunde timp total încărcare, 1.01 MB pagina, 242 de requests (cereri fișiere; cu cât e numărul mai mic, cu atât mai bine); 28% nota PageSpeed;
B. PageSpeed Insights (nota mobil): nota 37/100;
C. WebDev: Performanță/Performance: 35/100, Bune practici/Best Practices: 86/100, SEO (optimizare pentru motoarele de căutare): 91/100;

Rezultatele sunt sub medie. Atenție! Nu e instalat niciun modul de caching la momentul testării, e posibil asta să afecteze.

E de remarcat numărul mare de requests, convingerea noastră e că asta afectează substanțial rezultatele.

Unele fișiere JS (JavaScript) nu sunt minifiate. CSS-urile stau mai bine.

Fonturile pot fi „cerute” și după afișarea paginii, dar pe Magento, cu instalarea implicită, sunt „cerute” obligatoriu înainte de randare.

Sunt numeroase observații în rezultatele testelor care se rezolvă prin pluginuri de caching.

Există un sistem de caching integrat în Magento: Magento cache overview | Magento 2 Developer Documentation.

Se pot face soluții custom de caching: Create custom cache engines | Magento 2 Developer Documentation.

Alte sisteme: 4 Cache Storage Management Methods For Magento 2 Store Redis vs Varnish.

D5. SEO (optimizare pentru motoarele de căutare) – Testare Screaming Frog

Magento are pe partea de SEO niște funcții integrate:
Search Engine Optimization | Magento 2.4 User Guide

, se pot adăuga extensii:
10+ Best Magento SEO Extensions (Free and Paid Both)

, și există o serie de bune practici în folosirea lui:
7 SEO Best Practices for Setting Up Your Magento Store | Magento;
Magento SEO: The Ultimate Guide full of Best Practices [2020].

Instalarea standard a adăugat 2046 de produse. Pentru acest număr de produse, ne așteptam ca nr. de URL-uri să fie de câteva mii/în apropiere de 10.000 (+/- 5.000 de URL-uri).

Am rulat o scanare cu Screaming Frog, și după o scanare inițială de 1.500 de URL-uri, s-au descoperit pe site 30.000 de URL-uri, ceea ce înseamnă că numărul real de URL-uri totale din site e mult mai mare de atât (pe măsură ce se scanează diferența dintre 1.500 și 30.000 se vor descoperi, aproape în mod cert, numeroase alte URL-uri).

Aceasta poate duce la unele dificultăți de indexare. Să ai un site cu 2.000 de produse, care generează zeci de mii de URL-uri (taguri produse, categorii, blog, imagini, JS, CSS, fonturi, alte fișiere) poate fi o problemă în navigare.

Sugestia noastră, când instalați o soluție de caching, căutați și soluții de reducere a numărului de fișiere pentru o singură pagină. E posibil ca aceasta să fi afectat viteza site-ului în mod semnificativ.

Legat de Screaming Frog, o primă observație ar fi unele URL-uri care redirecționează 301 de la
http://…k.ro/customer-service/ (URL cu slash în final) la
http://…k.ro/customer-service (URL fără slash în final).

Problema poate părea minoră, dar dacă chiar de la instalarea platformei apar astfel de situații, va fi mai dificilă rezolvarea lor. E ca și cum cumperi o mașină la care trebuie, din fabrică, să înlocuiești ceva. Efortul individual nu e mare pentru a rezolva problema, și problema e mică, dar ar fi fost mai bine pentru toată lumea dacă mașinile ar fi fost livrate fără acea problemă, din start.

Nu am întâlnit, în cele 1.500 de URL-uri scanate, probleme de tip 404.

Legat de titluri, nu conțin numele magazinului în ele. Ar fi fost o descoperire plăcută să fi făcut asta, chiar și cu template-ul standard.

Meta descrierile, au toate, mult peste limita recomandată, de 160 caractere. Aproximativ 80% din pagini nu au meta descrieri, dar asta e oarecum firesc, sunt produse de test, nu e o problemă asta. Dar cele setate deja, au, mai puțin 2 dintre ele, descrieri de minim 200 de caractere cu spații, mult peste 160 caractere cu spații.

La modul general, site-ul nu folosește tagul meta keywords, ceea ce e un lucru bun.

H1 este setat pe toate paginile, inclusiv pe pagina principală, unde este, ce să vezi?, „Home Page”. E un pic inutil, în general nu recomandăm tagul h1 pe homepage.

Ne-am fi bucurat ca în pagina de categorie și alte pagini listing produse (taguri, căutări, filtrări), să existe h2 pe numele produselor, dar cu tema standard nu se întâmplă asta.

Din 183 de imagini identificate, multe din ele cu poze produse, doar una este de peste 100 de KB, restul au sub această dimensiune. Excelent!

De văzut și (site-ul nu folosește WebP, dar utilitatea e de netăgăduit):
How to Use AVIF: The New Next-Gen Image Compression Format — Lightspeed.

Niciun URL nu folosește rel=canonical, ceea ce e destul de rău. (Consolidate duplicate URLs – Search Console Help)

Aproximativ 80% din URL-uri au puse, în mod implicit, „index,follow” pe ele. Asta nu e ceva rău, doar că e inutil.

D6. Serviciu clienți și suport tehnic

Pe site-ul oficial, Magento oferă trei tipuri de suport tehnic:
a. Opțiuni de a contribui la platformă (să scrii tu însuți cod, să contribui cu cu traduceri, de exemplu).
b. Soluții de a învăța, documentație tehnică.
c. Opțiuni de interacțiune, pe forumuri, StackExchange sau contactarea echipei de suport.

Fiind una din cele mai populare platforme de ecommerce, suportul tehnic e bogat, se găsesc numeroase soluții pentru probleme de tip suport tehnic.

D7. Ușurință în folosire

Adăugarea unui produs e facilă, sunteți întrebați chiar la adăugarea unui produs ce preferați:
– Un produs obișnuit;
– Unul configurabil;
– Un grup de produse;
– Produse virtuale;
– Un pachet de produse;
– Produs descărcabil.

În formularul de adăugare efectivă a produsului, câmpurile sunt unele tipice pentru o platformă realizare magazin online.

Există numeroase opțiuni de configurare, de la produse similare, upselling, cross-selling, produse cadou, opțiuni design.

Pe partea de SEO, alături de câmpuri tipice, URL, titlu, descriere, se pot adăuga și meta keywords, lucru pe care nu vi-l recomandăm.

D8. Date statistice

Numărul de rapoarte este impresionant. Există rapoarte de marketing, de vânzări, review-uri, consumatori, produse, statistici generale, business intelligence, consumer engagement.

D9. Varianta de mobil

Site-ul se afișează OK pe mobil. Am putut selecta culoarea produsului, dimensiunea și adăuga produsul în coș. Am ajuns cu comanda la ultimul pas, înainte să fac efectiv o comandă.

Puteți vedea mai jos cum arată pagina de categorie pe mobil:

D10. Integrări cu sisteme de plată

Există furnizori de pluginuri pentru Magento chiar și gratuiți:

În funcție de sistemul de plată dorit de dvs., vă recomandăm să faceți o cercetare de piață înainte de a intra pe platforma Magento.

D11. Gestionare clienți

Platforma oferă un sistem de bază de gestionare a clienților:

D12. Design grafic

Template-ul grafic cu care este pre-instalat Magento arată suficient de bine:

Ce se poate face este folosirea Marketplace-ului Magento pentru găsirea de template-uri: Magento Themes | eCommerce Website Templates | Marketplace.

Dacă pe acea platformă sunt doar 10 teme, în schimb în ThemeForest sunt peste 600: Magento Themes – Magento Templates | ThemeForest.

Așadar, suficiente opțiuni.

D13. Concluzii platformă Magento

Am lucrat anterior cu un magazin pe platforma Magento, și uneori gestionarea unor lucruri nu era cea mai facilă. Per ansamblu, însă, este o platformă modernă, cu numeroase opțiuni.

Facilitățile de bază ale unei platforme sunt acoperite chiar din versiunea de bază.

Sunt însă, de multe ori, necesare mici customizări, particularizarea la nevoile specifice.

Instalarea Magento pe serverul propriu e un pic mai dificilă decât instalarea altor platforme, se poate face, însă, pe baza tutorialelor disponibile pe Net.

Legat de viteză, aceasta poate fi mult îmbunătățită, ținând cont de nivelul de la care se pornește, prin diferitele opțiuni oferite de Magento, detaliate mai sus.

Partea de SEO este mulțumitor oferită în mod standard, cu unele cunoștințe se pot obține rezultate bune.

Suportul tehnic este foarte bun, există o comunitate mare, și resurse bogate.

Legat de add-on-uri, există un marketplace de extensii și teme cu care se poate extinde site-ul.

E. Concluzii generale articol

Am comparat până acum trei magazine online SaaS.

Între un magazin pe platformă de tip SaaS și unul care poate fi download-at (descărcat) local și instalat pe un server ar fi următoarele două puncte esențiale:

  • Un magazin SaaS este mult mai ușor de gestionat și actualizat.
  • Un magazin pe serverul propriu este mult mai flexibil și configurabil (uneori, și mai ieftin, dar asta e discutabil pe termen lung).
Olivian Breda
Technical SEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificati casuta antispam